Firea să ia notițe! Soluțiile lui Nicușor Dan pentru combaterea poluării

Președinta PNL București, Violeta Alexandru, a susținut, joi, o conferință de presă alături de Nicușor Dan cu ocazia deciziei liberalilor de a susține candidatura celui ultim menționat pentru Primăria București. 

CONSULTAȚI ȘI: VIDEO Violeta Alexandru și Nicușor Dan, în război total cu Firea: "Vom scoate Capitala din starea de mizerie în care a adus-o primarul PSD"

La finalul declarațiilor, Nicușor Dan a primit mai multe întrebări de la jurnaliștii prezenți, inclusiv pe tema poluării, un subiect de maximă importanță pentru locuitorii din București. 

Astfel, Nicușor Dan dorește eficientizarea sistemului de încălzire centralizat RADET cu scopul de a-i convinge pe bucureșteni să se racordeze la acesta. 

Trebuie să eficientizăm sistemul de încălzire centralizată și să convingem bucureștenii să se racordeze la el, ceea ce azi pare imposibil, dar suntem obligați s-o facem”, a declarat candidatul. 

Printre celelalte soluții de combatere a poluării se află și plantarea unui număr de 1 milion de copaci. 

”Avem șantierele de construcții pe care trebuie să le controlăm, avem străzile pe care trebuie să le spălăm, avem marea problemă a gropilor de gunoi unde trebuie să colaborăm cu Garda de Mediu București și unde nu există această colaborare, avem acel laborator mobil cu care putem să măsurăm noi, autoritățile locale ale Municipiului București și să sesizăm organele abilitate, chiar instanței dacă sunt depășiri, avem marea problemă a spațiilor verzi. Trebuie să facem un registru al spațiilor verzi și, odată identificate, inclusiv spațiile vezi dintre blocuri, pe care le tot pierdem, trebuie să le introducem cu regim de spațiu verde în planul urbanistic general și trebuie să plantăm cam 1 milion de copaci, ăsta este deficitul, și să oprim toaletarea haotică și absurdă care duce la dispariția copacilor maturi”, a încheiat Nicușor Dan.