Guvernul Dăncilă a PROFANAT Sala Tronului! CLARIFICĂRI pentru Junker, Tusk și Tajani

Oare lansările celorlalte țări care au deținut Președinția Consiliului Europei au presupus același sacrilegiu ca în România? Ospețele oferite înalților demnitari europeni în Italia, Franța, Marea Britanie s-au petrecut în Altare della Patria, Domul Invalizilor sau Westminster Abbey? Nicidecum.

Nu aduc nici o umbră de acuză domnilor Antonio Tajani, Donald Tusk și Jean-Claude Junker care au oferit în Ateneul Român o lecție de inteligență politică în izbitor contrast cu submediocrele cugetări ale doamnei Prim Ministru și jenantele frustrări exprimate englezește de Președintele Senatului și – doar românește – de Vicepreședintele Camerei Deputaților.

Onoarea României a fost salvată totuși de discursul Președintelui Klaus Werner Iohannis, cu idei și accente corecte privind statutul actual al țării noastre în context european. S-a demonstrat din nou că valoarea unui consilier este direct proporțională cu anvergura intelectuală a politicianului respectiv. Felicitări consilierilor domnilor Antonio Tajani, Donald Tusk și Jean Claude Junker!

Adaug gândurilor bune rugămintea de a transmite înalților demnitari europeni – pentru a nu-i face părtași inconștient la o profanare – ce înseamnă pentru istoria și spiritualitatea românească Sala Tronului din Palatul Regal de la București. Ce înseamnă pentru domnul Antonio Tajani ”Altare della Patria” și pentru domnul Donald Tusk Catedrala Încoronării Regilor Polonezi!

Discursurile domniilor lor au exprimat prețuirea pentru valorile românești la un orizont mult mai înalt decât cel ”accesat” de Guvernul României, și ar fi mare păcat să se lase antrenați în evenimente care le contrazic propriile argumente!