În România se menține și se amplifică frica pe toate canalele. Covidul a transformat televiziunile în una singură, cu bani de la guvern

Îi rog pe cei care comentează sârguincios postările mele cu copy paste: ”Era mai bine cu Dăncilă? Vrei cu PSD-ul? Ești cu rușii?” sau și mai jos: ”Ți-e dor de Ceaușescu?”, să părăsească această pagină, îndeajuns de urmărită de profesioniștii raportărilor.

De frică nu se pot îmbolnăvi decât uzurpatorii celor sfinte. Îi vedeți cum comentează cu mască în casele lor, numărând covid după covid, aplaudând noi stări de alertă (de ce nu și de urgență?!), admonestând preoții și biserica pentru că, uite, nu-i distanța, lingurița și nici masca.... și-au rămas ca-n Evul Mediu! Păi, ca-n Evul Mediu respirăm, dormim, mâncăm....

OMS-ul, tartorul Covidului, s-a reactualizat și a concluzionat că nu e decât un alt virus gripal, nu atât de nociv pe cât au crezut sau au vrut. Și nici masca nu e ce trebuie. Ca să nu mai amintesc de atâtea și atâtea competențe naționale și internaționale care au evaluat fără obediențe politice, dar cu rigoare științifică, dimensiunea reală a acestui virus.

De ce în România se menține și se amplifică pe toate canalele frica? Covidul a făcut din toate televiziunile una singură. Cu bani de la guvern. Ce democrație este aceea în care puterea își plătește presa? Pe toate ecranele zburdă imaginea aceluiași microb. Pentru că microbii, din microbi se nasc. Și Uniunea Europeană a declarat recent că nu e decât un virus de gradul 3, ca atâtea virusuri gripale, care nu justifică declararea pandemiei. Sunt știri care circulă pe toate canalele internaționale, dar care, la televiziunile noastre n-au ajuns. Perversitatea și perfecționarea artei manipulării ne fac să trăim acest paradox. La capătul unei istorii în care omenirea a luptat pentru libertate, aceeași omenire, dar cu creierele spălate, cerșește puterii protecția care o va ucide.

Repet. Nu vă mai osteniți să mă îndoctrinați cu frica de moarte și ”grija guvernului PNL” pentru sănătatea mea!

Pledez continuu pentru drepturile și libertățile consfințite în Constituția României. Ele nu pot fi restrânse sub pretextul protecției.

Îmi păstrez și apăr dreptul de distanțare față de orice putere politică. Mai ales față de cele care și-au obținut și menținut ”legitimitatea” prin diferite forme de teroare.