Planul abominabil al lui Cercel, sub lupa unui politolog: Locul lui e alături de acei medici care s-au pus în slujba dictaturilor experimentând, torturând și chinuindu-i pe semenii lor! Rolul omului politic este de a spune "stați puțin, rolul dvs. ca oameni de știință este să găsiți un antidot"

Politologul Ioan Stanomir, profesor al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București, a creionat o analiză dură, într-un interviu acordat miercuri jurnalistei Loredana Diacu (Epoch Times), în legătură cu planul directorului Institutului Național de Boli Infecțioase Matei Balș, Streinu Cercel, de a separa persoanele în vârstă de familiile lor pe fondul epidemiei COVID-19. (urmăriți AICI interviul complet)

Concret, analistul politic a subliniat că "omul de știință nu poate dispune de viețile cetățenilor ca și cum aceștia ar fi obiecte de experiment de laborator", planul lui Cercel având un caracter nazist, locul acestuia fiind alături de "acei medici care în secolul XX s-au pus în slujba dictaturilor experimentând, torturând și chinuindu-i pe semenii lor".

În acest context, Stanomir a atras atenția că rolul omului politic este de a spune "stați puțin, rolul dvs. ca oameni de știință este să găsiți un antidot, ocupați-vă mai mult de antidot, oferiți-ne soluțiile, dar lăsați pe cei care sunt aleși de cetățeni să își exercite mandatul".

Pe final, politologul a semnalat că ieșirile unora precum Streinu Cercel cu diverse planuri / declarații reprezintă cauza unor prejudicii de ordin psihologic la nivelul societății românești.

Ioan Stanomir: "Locul domnului Streinu Cercel este alături de acei medici care în secolul XX s-au pus în slujba dictaturilor experimentând, torturând și chinuindu-i pe semenii lor. Prin ceea ce a spus Streinu Cercel se exclude din categoria medicilor care își merită numele. S-a spus de atâtea ori în ultimele zile că există argumente științifice pentru a justifica măsurile radicale de natură socială. Sigur. Pseudoștiința a furnizat întotdeauna argumente. De exemplu regimul național-socialist a crezut că exterminarea evreilor este o consecință naturală a unui adevăr științific irefutabil. În alte societăți, cum este Africa de Sud, segregarea rasială s-a bazat pe un alt adevăr științific irefutabil, anume că rasele trebuie separate și că africanii sunt inferiori albilor. Vă las pe dvs. să vă gândiți dacă domnul Streinu Cercel nu se simte mai aproape de asemenea modele decât de modelul democratic în care noi trăim. Simplul fapt că îți trece prin minte să îi separi forțat pe semenii tăi, să induci în comunitate o teamă abisală față de moartea care te așteaptă și simplul fapt că rămâi în poziție după această afirmație inacceptabilă cred că rezumă toată povestea României. 

Știința nu este niciodată neutră. Știința este subordonată întotdeauna unui imperativ etic. Manipularea, ingineria genetică, clonarea nu sunt niciodată atât de inocente. Dacă ne propunem să creem omul perfect, vă întreb, ce facem cu oamenii imperfecți? Răspunsul unor oameni ca domnul Streinu Cercel ar fi simplu: locul rebuturilor este la groapa de gunoi a istoriei. 

Omul de știință lucrează în interiorul unui complex al societății. Omul de știință nu poate dispune de viețile cetățenilor ca și cum aceștia ar fi obiecte de experiment de laborator. Nici omul de știință, nici omul politic nu au dreptul să evoce nici în glumă sau ca formulă de policy paper ideea de a-i lua pe oameni și a-i reloca. Mă gândeam dimineață că dacă această gândire s-ar fi manifestat în alte circumstanțe istorice, ea ar fi putut lua forma de crimă împotriva umanității. Dacă ne uităm la definiția de crimă împotriva umanității și a genocidului ea implică inclusiv deportarea persoanelor și lipsirea persoanelor de posibilitatea de a trăi. Ei, dacă eu îi iau pe vârstnici și le ofer vacanța mare la cimitir, iertați-mi formula macabră dar acolo se ajunge dacă aplici aceste formule de tip național-socialist, nu sunt eu cumva vinovat de o infracțiune în baza dreptului internațional penal și mă fac vinovat față de proprii concetățeni și față de umanitatea întreagă? Sigur, acestea sunt lucruri la care te poți gândi în momentul în care ai și un instinct moral și o minimă educație. Domnul Cercel este în mod incontestabil o persoană care are o educație medicală solidă, dar mi se pare că în cazul domniei sale și a altor "specialiști" le lipsește fibra morală, compasiunea, empatia. Când ni se spune "ceea ce cunoașteți dvs. despre viață va înceta să mai existe, de acum înainte până muriți stați cu măști" sau "de acum înainte până muriți nu mai există centrele comerciale" sau "copiii nu se vor mai juca" sau "acest virus pune capăt umanității" mie mi se pare că aici este rolul omului politic, de a spune "stați puțin, rolul dvs. ca oameni de știință este să găsiți un antidot, ocupați-vă mai mult de antidot, oferiți-ne soluțiile, dar lăsați pe cei care sunt aleși de cetățeni să își exercite mandatul". Domnul Streinu Cercel sau alții ca dânsul nu au niciun fel de legitimitate democratică, legitimitate democratică are președintele pentru că președintele răspunde în fața Parlamentului și a cetățenilor. Este cu totul o altă situație. Dacă vă uitați în toate stațele democratice nu există "cercei" din aceștia care emit ipoteze, există președinți, prim-miniștri și miniștri care se exprimă și care țin conferințe de presă aplicate și care explică cetățenilor lor situația epidemiologică, măsurile care se iau și foaia de parcurs. Aceste viziuni abisale, cataclismice și apocaliptice nu fac decât ca această societate să fie ca o oală sub presiune: stai izolat, stai pe Facebook, înnebunești și în momentul în care lucrurile se vor decomprima vom constata că s-au creat niște prejudicii de natură economică, dar și psihologică. Ne dorim lucrul acesta? Eu cred că nu!".