Politica memorială a României, o RUȘINE de proporții! ICCMER a ajuns la vorba lui Petre Țuțea: ”Onanie de prestigiu”. Domnișoara comisar Alexandra Toader își bate joc de foștii deținuți politici

Fostul director executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (ICCMER) – l-am numit pe teologul și scriitorul Radu Preda – avertizează în termeni duri că actualul mandat al ICCMER a ajuns să se reducă la vorba lui Petre Țuțea: ”Onanie de prestigiu!”.

”Nu credeam a spune asta niciodată (parafrazând Poetul), dar ce se petrece de câteva luni încoace în materie de politică memorială a României este rușinos.


Pe scurt: dai afară sau pui pe fugă oameni-cheie ai recuperării victimelor crimelor comunismului și pretinzi că le onorezi memoria.

În fine, faptul că AFDPR-ul este, în asemenea situații, organizația care preia de facto, dar și moral, mandatul IICCMER spune totul: victimele se ocupă de victime, în vreme ce politrucii se ocupă cu ei înșiși. Vorba lui Țuțea: onanie de prestigiu!”, scrie Radu Preda, pe Facebook.

Recent impusă discreționar în vârful IICCMER, juna Alexandra Toader – poreclită ”domnișoara comisar” de foștii deținuți politici – s-a făcut remarcată de la bun început prin epurarea brutală, cu tămbălău și amenințări halucinante, a istoricilor și arheologilor care au dat viață acestei instituții și care i-au adus renumele, printr-o muncă serioasă și plină de obstacole, de-a lungul a numeroși ani: Marius Oprea și Gheorghe Petrov.

Mai mult chiar, amintita domnișoară a fost cât pe ce să arunce la gunoi o serie de obiecte personale care le-au aparținut luptătorilor anticomuniști din munți, dar și numeroase documente privind amplul genocid săvârșit de comunism – mai multe detalii AICI.

Mai nou, Alexandra Toader își bate joc de foștii deținuți politici, adică chiar de subiecții ”cercetărilor” pe care ar trebui să le coordoneze, așa cum presupune fișa postului său plătit din bani publici – detalii AICI.