PSD „repornește” România infractorilor. Social-democrații au finalizat un proiect de lege care să-i scape pe evazioniști de pușcărie


PSD „repornește” România infractorilor. Social-democrații au finalizat un proiect de lege care să-i scape pe evazioniști de pușcărie

Afectat de lipotimie mai mult decât de pandemie, PSD își vede în continuare de proiectele sale mărețe pentru salvarea sau ușurarea situației penale a celor certați cu legea.

Astfel, un proiect de lege al PSD declarat neconstituțional în 2018, prin care evazioniștii s-ar fi putut salva de pedeapsa cu închisoarea dacă reușeau să acopere prejudiciul, este astăzi aproape de forma sa finală – foarte apropiată de cea inițială - în comisia juridică a Camerei Deputaților pentru a fi adoptat, anunță deputatul USR Stelian Ion pe pagina sa de Facebook.

Stelian Ion: „Dragi evazioniști, avem vești minunate din Parlament pentru voi.

Mai știți proiectul de lege al PSD din 2018 (ce vremuri...) referitor la activitatea voastră de bază? Acela declarat neconstituțional... Ei bine, n-a fost dat uitării. Puteți dormi liniștiți, PSD veghează pentru voi! L-au dezgropat, a trecut deja de Senat, iar astăzi, când lumea e atentă să completeze declarații ca să iasă din casă, pesediștii îi dau forma finală în comisia juridică a Camerei Deputaților pentru a fi adoptat. Chipurile îl pun în acord cu decizia CCR. Desăvârșesc ce a început Dragnea în 2018 și n-a mai apucat să termine, săracu'.

Care sunt veștile bune pentru voi:

1. pedeapsa pentru evaziune fiscală nu va mai fi doar închisoarea, ci închisoarea alternativ cu amenda. Până aici nu-i mare scofală, veți zice, pentru că oricum judecătorul poate individualiza pedeapsa cum apreciază el, în funcție de circumstanțe;

2. în proiectul ăsta însă nu chiar e așa, pentru că, dacă ați acoperit tot prejudiciul până la primul termen de judecată, judecătorul va fi obligat să vă dea doar amendă dacă prejudiciul este până în 50.000 euro, sau va rămâne la latitudinea sa dacă vă dă amendă sau închisoare, dacă prejudiciul e între 50.000 și 100.000 de euro. Peste 100.000 euro nu mai e clar, dintr-un articol ar rezulta că se poate da amendă, din altul ar rezulta că nu. D-zeu cu mila, căci încurcate sunt lucrările pesedistului;

3. dar asta-i mizilic. Abia acum vine premiul cel mare: dacă măcar unul dintre voi, în caz că ați lucrat mai mulți la furăciune, plătește până la terminarea procesului întreg prejudiciul plus un bonus 20% din prejudiciu, bașca penalități și majorări de întârziere, v-ați scos toți. Nu mai faceți pârnaie niciunul. Nici măcar amendă penală nu mai primiți! Așa au propus pesediștii, indiferent câte milioane de euro ați ”economisit” prin munca voastră asiduă. Așa că faceți bine și puneți niște bani la saltea, pentru zile negre, când v-o prinde careva, dacă v-o mai prinde, că la cum merg lucrurile prin justiție acum, puțin probabil... Cine e gospodar și-și face o rezervă de cash, scapă basma curată, cine nu, își merită soarta, înseamnă că nu știe să fure ca lumea și-i face de rușine pe pesediști;

4. dar pesediștii sunt de treabă. Au totuși o soluție și pentru ăi mai nepricepuți dintre voi: dacă n-ați achitat până la sfârșitul procesului, mai aveți șansa unei suspendări sub supraveghere a pedepsei.

Nu vă bucurați totuși ca prostănacii, înainte să fie adoptat și să intre în vigoare! Așa v-ați bucurat și în 2018 când nesuferiții de useriști au atacat proiectul la CCR și l-au trântit. Sigur, CCR trebuie reformată din temelii, dar totuși... bucurați-vă moderat!”

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.