Solidarizare cu protestul magistraților. Manifestanții sunt așteptați luni în fața Curții de Apel București

Mai multe ONG-uri au creat un eveniment pe Facebook intitulat „Ora 18:00, mergem la protestul magistraților”, luni, începând cu ora 18:00, în fața Curții de Apel, București.

Oamenii sunt invitați într-un număr cât mai mare pentru a-i susține pe magistrații care protestează de două săptămâni, în lupta pentru abrogarea OUG 7.

Evenimentul a fost creat după ce mai mulți președinți și vicepreședinți ai Curților de Apel din țară au solicitat la CSM încetarea protestelor inițiate de magistrați.

Detaliile evenimentului le găsiți în rândurile următoare:

Magistrații au nevoie, ACUM, de sprijinul nostru. De data aceasta e foarte grav! Magistrații care protestează de două săptămâni împotriva OUG 7 sunt presați să-și țină gura închisă. Intimidările vin din interior, de la șefii lor ierarhici, președinți ai Curților de Apel care cer sancționarea magistraților incomozi. Vor să le închidă gura.

Dacă reușesc să-i facă să tacă, lupta se încheie. Noi am pierdut, ei au câștigat.

De ce acum? Într-o scrisoare adresată CSM, preşedinţii şi vicepreşedinţii curţilor de apel îşi exprimă dezacordul faţă de orice formă de protest. Atenție, se declară nemulțumiți de schimbările legislative în domeniul justiţiei, însă dezaprobă protestul pentru că nu e în acord cu... „demnitatea acestei profesii”. Este, în mod evident, o formă de a pune presiune pe magistrații care încă se luptă pentru independența justiției. Pentru a nu ceda, trebuie să ne strângem în jurul lor.

Noi credem că orice român care e conștient de ceea ce se întâmplă e dator să protesteze, tocmai pentru a nu-și lăsa demnitatea călcată în picioare.

Printează pe o hârtie galbenă imaginea din linkul de mai jos:
https://www.declic.ro/uploads/A4-alb-negru-sustin-protestul-magistratilor.pdf

Dacă nu ai hârtie galbenă printează imaginea aceasta:
https://www.declic.ro/uploads/A4-color-sustin-protestul-magistratilor.pdf

Haide să protestăm, cu demnitate, alături de magistrați”, au scris organizatorii pe pagina evenimentului.