VIDEO Teodorovici recunoaște fără niciun stres că a făcut prăpăd: "În fondul de rezervă nu sunt bani"

Ministrul demis al Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, a spus marți foarte senin că nu mai sunt bani în Fondul de rezervă al Guvernului României. 

"În Fondul de rezervă nu sunt bani. De fapt, mai sunt sume pe care ieri le-am alocat în ședința de Guvern, dar fiind ieri Guvernul nou învestit în funcție toate actele normative se anulează și implicit sumele acelea rămân în fondul de rezervă", a declarat Teodorovici.  

"Fondul de rezervă se alimentează din ceea ce ministerele transmit ca și economii la un moment sau altul", a mai spus fostul ministru de Finanțe.

Totodată, Eugen Teodorovici a fost întrebat în legătură cu împrumutul din cursul zilei de luni de la bănci în valoare de 775 de milioane de lei. La auzul acestei întrebări, ministrul demis al Finanțelor s-a făcut că plouă spunând că el nu și-a dat acceptul pentru ca România să fie îndatorată luni cu 775 de milioane de lei, întrucât la Palatul Victoria a fost alt Guvern. 

"Ieri nu ne-am împrumutat noi pentru că ieri a fost alt guvern. Eu, ca ministru de Finanţe, nu mi-am dat acceptul pe niciun fel de operaţiune sau tranzacţie de acest fel. Probabil că cineva din ministerul de Finanţe a încălcat ceea ce trebuia să respecte", a afirmat marţi Teodorovici, înainte de predarea mandatului către Florin Cîţu.