Un fost procuror șef o acuză public pe Lia Savonea de blocarea dosarului Revoluției, arătând că judecătoarea ar fi într-o zonă de „simpatie reciprocă” cu PSD / Pe cine a dorit să protejeze magistrata ajunsă șefă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fostul procuror militar Cătălin Ranco Pițu, fost șef al Secției Parchetelor Militare și cel care a supervizat și semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției, a acuzat-o pe judecătoarea Lia Savonea, viitoarea șefă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de blocarea intenționată a acestui dosar, așteptat de trei decenii și jumătate, pentru că, fiind o apropiată a PSD, a vrut să-l protejeze pe Ion Iliescu și gruparea ajunsă la putere în decembrie 1989.  

Întrebat de publicația Independent News cum explică faptul că instanțele din România, în frunte cu ÎCCJ, au retrimis rechizitoriul la Parchetul Militar de două ori, Ranco Pițu a răspuns: „Singura instanță care nu a dorit judecarea dosarului Revoluției este Înalta Curte de Casație și Justiție, care, într-o primă fază, și-a declinat competența cu privire la soluționarea acestui dosar Curții de Apel București, unde completul învestit cu soluționarea cauzei în faza de cameră preliminară a considerat rechizitoriul valid.” 

„...doamna Lia Savonea a fost magistratul de la Înalta Curte care a dispus, în mod definitiv, ca dosarul să se întoarcă la Secția Parchetelor Militare. 

Pot face speculații cu privire la această conduită. Dumneavoastră, jurnaliștii, puteți verifica exact despre ce este vorba, puteți verifica inclusiv traseul profesional al doamnei Savonea. Constat, însă, că după 35 de ani de la acel eveniment unic, un complet de judecată și-a asumat judecarea cauzei, mă refer la Curtea de Apel, dar ÎCCJ a blocat acest demers. 

Nu sunt de acord cu niciun argument invocat de Înalta Curte, dar nu am ce face, trebuie să accept situația așa cum este ea. În prezent dosarul s-a întors la Secția Parchetelor Militare, unde foștii mei colegi vor continua acest dosar”, a explicat procurorul, opinând apoi că Lia Savonea și PSD se află într-o zonă de „simpatie reciprocă”, motiv pentru care judecătoarea a dorit să-l protejeze pe Ion Iliescu, președintele de onoare al formațiunii. Detalii AICI 

CITEȘTE ȘI: Ana Birchall denunță manevrele CSM pentru propulsarea Liei Savonea în fruntea Înaltei Curți de Casație și Justiție: „Este conflict de natură constituțională!” / Fostul ministru al Justiției aduce în atenție un grav incident mai vechi, în virtutea căruia judecătoarea Savonea ar fi trebuit exclusă din magistratură

Societatea civilă luptă să oprească capturarea totală a justiției de către gruparea controversatei Lia Savonea, unicul candidat la funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție

Pensionat și el la vârsta la care alți salariații sunt abia la jumătatea carierei, Cătălin Ranco Pițu, 52 de ani, afirma, recent, într-un alt interviu (pentru Deutsche Welle) că Ion Iliescu a făcut jocul Rusiei imediat ce a preluat puterea după revoluția anti-comunistă din decembrie 1989.  

„Începând cu 22, 23, 24, 25 decembrie 1989, o întreagă rețea uriașă pro-Moscova s-a instalat la vârful politico-militar al României”, arăta fostul șef al Parchetelor Militare. 

În același interviu sublinia, de asemenea, deciziile dubioase ale ÎCCJ care, după ce a refuzat să judece dosarul pe motiv că cei vizați nu mai ocupă funcții în stat, se răzgândea subit.  

Cătălin Ranco Pițu: Acum doi ani, cei de la Curtea de Apel București au decis începerea judecății, considerând că rechizitoriul este bun. Au dispus deci începerea judecății cauzei. Adică au soluționat faza de cameră preliminară obligatorie și au dispus începerea judecății. 

Dar când au văzut hotărârea unui judecător gata să se apuce de treabă, judecătorii Înaltei Curți s-au răzgândit. Adică, în clipa în care, după 33 de ani, un judecător curajos a zis „eu o judec”, Înalta Curte a decis retrimiterea dosarului Revoluției la parchet. 

 DW: Spuneați că există în sistem oameni care încă îl protejează pe Ion Iliescu. Dar cei care erau procurori și judecători în perioada de glorie a lui Iliescu sunt aproape de seama lui, deci au ieșit din sistem. Atunci cine continuă să-i apere onorabilitatea pătată la Revoluție și Mineriade? 

 Cătălin Ranco Pițu: Sunt continuatorii celor care îl apărau acum 30 de ani. Există niște loialități familiale, niște loialități de grup. Dacă faceți o analiză și vedeți câți din jurul CFSN, apoi FSN, și-au predat ștafeta de la unul la altul. Și câți datorează foarte mult acelor primi 10-15 ani de politică din România. 

DW: Credeți că astfel de personaje există și în serviciile secrete, și în justiție, și în poliție? 

Cătălin Ranco Pițu: Teoretic există peste tot, teoretic. Acea rețea pro-sovietică despre care am argumentat, zic eu cât se poate de clar, și care s-a instalat total la puterea statului român în decembrie 1989, normal că n-a stat cu burta la soare. Obligația lor pe linie de servicii era să producă noi și noi membri ai rețelei. 

DW: Credeți că această rețea a funcționat și acum la alegerile prezidențiale de anul trecut, când nimeni din serviciile secrete autohtone nu a semnalat că există probleme cu Georgescu? Nimeni nu a avertizat că România era într-un război hibrid în care Moscova era pe cale să aibă din nou un președinte la București. Această tăcere sugerează că Rețeaua pro-sovietică a rămas activă? 

Cătălin Ranco Pițu: Așa rezultă logic. Au fost foarte multe anomalii, mergând până la recentul ciclu de șase luni care au trecut de la alegerile din noiembrie până recent. 

Multe își găsesc foarte ușor explicația în ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 și imediat în ianuarie, februarie 1990. Pentru că zeci, sute de persoane au fost instalate în funcțiile cheie ale statului român, militare și politice. 

Șerban Săndulescu (PNȚCD), membru în Comisia Senatorială „Decembrie 1989″, a spus că, de fapt, în decembrie 1989 am asistat la re-kgb-izarea României. El spunea că cei din Rețeaua Moscovei sunt peste tot în parlament, în guvern, în structurile de forță. Dosarul Revoluției demonstrează acest lucru. Au fost patruzeci și doi de generali, toți reactivați imediat în decembrie 1989, toți dovediți ca fiind colaboratorii GRU în principal. Președintele era urmărit ca agent de influență al KGB. 

Ei au făcut joncțiunea cu cei care se aflau la momentul respectiv în funcție și care nu fuseseră depistați de Securitatea lui Ceaușescu și de structurile de contrainformații militare ca fiind apartenenți la GRU și la KGB. Cu toții au făcut această joncțiune, preluând practic totul în țara aceasta. Începând cu 22, 23, 24, 25 decembrie 1989, o întreagă rețea uriașă pro-Moscova s-a instalat la vârful politico-militar al României. 

Imaginați-vă că, de foarte multe ori, un serviciu secret, pentru a penetra alt stat, fie și cu o singură persoană, are nevoie de ani de zile, de muncă informativă. La noi au venit peste noapte cu toții. De la funcția de președinte al statului până la toate funcțiile cheie din viitorul Parlament, care și-a început activitatea oficială după 20 mai 1990, dar și guvernul provizoriu și toți aceia care practic au fost dovediți ca fiind filosovietici, în sensul de colaboratori, nu doar cu simpatii politice de tip subiectiv. Altfel spus, trădători de țară, de neam, de tot ce vrem. Pe urmă, după ce au ajuns în vârf, ei nu își vedeau de viață, ci aveau cumva obligația să facă prozelitism, să zic așa. 

 DW: Adică ei au recrutat în continuare forțe noi, întinerind rețeaua? 

Cătălin Ranco Pițu: Exact, nu veneau cu oameni de aceeași vârstă, fiindcă trebuiau să asigure continuitatea influenței statului căruia i-au jurat credință prin trădare. Care-i acel stat? În decembrie 1989 era URSS, apoi continuatorii URSS, Rusia, mă rog, spunem Moscova, la modul general. Era normal ca Moscova să fie interesată să aibă influență totală sau chiar și parțială într-un stat precum România, stat care a devenit membru NATO, care a devenit membru UE, un stat foarte important geostrategic. E logic. Și din moment ce a avut o întreagă rețea fidelă până în măduva spinării, în decembrie 1989, instalată, credeți că Moscova vreo clipă a neglijat acea rețea? Că n-a tratat-o cu maximă importanță și n-a făcut tot ceea ce depinde pentru ca rețeaua să supraviețuiască pe termen lung? Eu zic că așa ceva este imposibil. (...)  

DW: Fostul șef al SRI Virgil Măgureanu e inculpat în Dosarul Mineriadei pentru infracțiunea de crimă împotriva umanității. Ce-a făcut el concret? Și ce-au făcut oamenii lui? 

Cătălin Ranco Pițu: A fost unul din principali organizatori ai evenimentului în sine, adică s-a ocupat de organizarea minerilor, nu doar de cei din Valea Jiului, pentru că au venit mineri din 14 localități spre București, lucru care se știe mai puțin. S-a preocupat de organizarea lor la ei acasă, să zic așa, s-a implicat direct în transportul lor, în organizarea și transportul lor, inclusiv cu participarea cadrelor SRI deghizate în mineri. 

Apoi minerii au fost duși la sediile partidelor istorice, la facultăți, la domiciliile liderilor partidelor istorice, domiciliile anumitor ziariști. Editura Humanitas a fost vizitată de mineri, de exemplu. Virgil Măgureanu a fost pe stradă în acele zile, coordonând personal ce se întâmpla prin București. 

Apoi, a pregătit toată acea nebunie care s-a petrecut începând cu 11 iunie, aș putea spune, pentru că atunci Ion Iliescu a început să ceară minerilor și altor muncitori să vină spre București. Ion Iliescu s-a implicat personal, a dat telefoane în teritoriu și a vorbit cu liderii minerilor și i-a convins să vină în număr mare la București pentru a-i bate pe alți români. 

Ei bine, Virgil Măgureanu, printre altele, a coparticipat la manipularea existentă cu privire la atacarea sediului SRI de către protestatarii din Piața Universității. Adică el i-a făcut să meargă până la sediul SRI și să… Acum este o întreagă poveste. În primul rând, el a ordonat, pentru că nu putea altcineva să ordone ca toată paza sediului să dispară. Când protestatarii au fost aduși la sediu, clădirea mai era păzită de trei oameni. 

Apoi, el este cel care, în paralel, după ce a lăsat sediul SRI practic nepăzit, a ordonat ca Brigada Antitero a SRI să acționeze împotriva celor care declaraseră greva foamei pe peluza din fața Teatrului Național. Și aici, a vrut să demonstreze ce spunea Silviu Brucan, care îi asimila pe cei care manifestau în Piața Universității cu teroriștii. 

 DW: Asmuțirea muncitorilor împotriva intelectualilor era o rețetă copiată din perioada stalinistă. Dar de ce au fost aleși minerii? Cine i-a ales? Sigur, mai era și „IMGB face ordine”. 

Cătălin Ranco Pițu: Pentru că erau disciplinați, învățați cu greul și foarte infiltrați, pentru că erau ușor manipulabili, în urma realității vieții de mineri, fidelizați deja în iunie 90 ca urmare a drepturilor salariale și de altă natură acordate integral în ianuarie 1990. Deci Iliescu i-a fidelizat inițial, după care a început să-i folosească în calitate de braț armat al FSN-ului și al lui personal. 

DW: În cartea dvs., „Mineriada s-a născut la Revoluție”, demonstrați această ipoteză pornind de la întâlnirea din 27 decembrie 1989 dintre Ion Iliescu, Petre Roman și Sergiu Celac și ambasadorul URSS la București. Scrieți că Iliescu se justifica omului Moscovei că sub umbrela FSN-ului va strânge toate partidele, în așa fel încât o eventuală mișcare de dreapta să nu aibă succes. Totuși, Piața Universității a fost demontată în 13-15 iunie, după alegerile câștigate clar în 20 mai 1990 de Ion Iliescu și FSN. De ce au avut nevoie de această violență? 

 Cătălin Ranco Pițu: În primul rând, s-au văzut cu legitimitatea conferită de câștigarea categorică a alegerilor. Adică s-au putut comporta cu mai multă dezinvoltură, având în spate rezultatul votului din 20 mai. Chemarea minerilor și acțiunile forțelor Ministerului de Interne și MApN, toate acestea nu au fost îndreptate ca scop principal împotriva celor 200-250 de oameni care mai participau la Piața Universității. 

Protestul era deja aproape stins, după alegeri. Mineriada a fost o acțiune gândită pentru destructurarea opoziției și a liderilor opoziției. Nu era nevoie să vină 12.000 de mineri, plus alți muncitori, plus MAI, plus MApN, pentru a neutraliza pe cei 200-250 de tineri care încă protestau. A fost total inutilă comasarea unei astfel de forțe. 

Și atunci singura explicație logică este că, după ce s-au văzut stăpânii acestei țări, având în spate un vot uriaș, au hotărât să pună în aplicare ce au spus pe 27 decembrie 1989, când angajamentul lor față de Rusia a fost principala lor preocupare. Principala, nu secundară, nu a treia sau a patra. Principala preocupare era împiedicarea elementelor de dreapta să se manifeste și să ajungă să însemne ceva în această țară. 

În paralel cu acțiunea de a destructura opoziția, s-a reușit și o uriașă manipulare, pentru că opinia publică din restul țării, dar și din București, trebuia convinsă cu privire la conduitele reprobabile ale anticomuniștilor în această țară, ale celor care protestau în Piața Universității. S-a manipulat fantastic, inoculându-se ideea că aceștia sunt elemente declasate, drogați, care vor răul țării, nu vor democrație, întinează idealurile revoluției din decembrie 1989, sunt legionari, fac o rebeliune legionară, sunt elemente declasate, dau foc, incendiază, trebuie să-i oprim. 

Și în bunul stil sovietic, această stopare s-a dorit a fi făcută cu „oamenii muncii”, pentru a se demonstra conform mentalităților că aceștia au venit de la sine putere să facă ordine în București, pentru că nu mai suportau ce se întâmplă. Dar pentru a se naște acest imbold al minerilor și al altora de a veni în București, ei trebuiau manipulați, iar manipularea s-a făcut prin prezentarea distorsionată a conduitei celor care manifestau în Piața Universității. 

S-a mințit foarte mult referitor la ceea ce a însemnat de fapt Piața Universității. Și era foarte ușor să facă acest lucru atunci, pentru că eram încă în 1990, exista doar o stație TV și doar Radio România — toate în mâna noii puteri, începând cu fostul președinte. Acesta a dorit destructurarea opoziției. Este convingerea mea, iar probele o arată. 

 Norocul nostru al tuturor a fost că în 1991 a dispărut URSS. Asta este opinia mea. Pentru că, dacă nu, traiectoria noastră ca națiune ar fi fost cu totul alta. Sfera de influență a Moscovei era clară la nivel oficial. În România se putea întâmpla altceva. Nu exista NATO pentru România, cred că nici UE — aici poate discutăm, nu știu. Dacă în septembrie 1991 nu făcea implozie URSS, Iliescu nu s-ar fi îndreptat spre Occident. 

Interviul poate fi citi/vizionat integral AICI