O societate încă închisă la cap

Reflexul discursului public românesc de a eticheta rapid și simplist diverse opinii critice – față de minorități, drepturi, identitate națională sau sexualitate – cu termeni precum „antisemit”, „xenofob”, „homofob”, „fascist” sau „legionar” este un punct slab al României de azi. Aceste etichete, aplicate fără nuanță sau analiză, sunt așadar semne ale unei societăți „încă închise la cap”, iar nu ale unei autentice apărări eficiente a democrației.

Cazul partidului AUR este un exemplu central: deși e adesea stigmatizat ca (neo)legionar, realitatea este mai complexă, iar liderii săi sunt descriși drept naționaliști, suveraniștii etc. Ei sunt frecvent tratați ca exponenți ai extreme drepte românești din interbelic, când, de fapt, ei sunt moștenitori mai curând ai național-comunismului, al dirijismului istoriografic și al izolaționasmului ceaușist. În plus, eticheta de „legionar” le-a conferit, paradoxal, un aer de eroism pentru o parte a publicului plutind cu voluptate violentă în ignoranță.

În loc să fie combătuți prin instrumente democratice clare, cum s-a procedat cu AfD în Germania, autoritățile române au preferat ambiguitatea, dorind declarativ, drept scuză, să nu victimizeze AUR. Or, asta a contribuit la radicalizarea discursului și la compromiterea clarității istorice și a celei juridice deopotrivă. Concluzia e amară: o democrație slabă, cu reflexe ideologice în loc de discernământ, de realism și permanentă contextualizare, își alimentează propriii adversari care se dau frecvent ca venind din trecut, adică din acel timp în care totul era oricum mai bine, indiferent cum.

Doxa!