Financial Times elogiază lupta lui Nicușor Dan cu populismul favorabil Rusiei / Discret, greu la vorbă, dispus să se contrazică și cu propria tabără, liderul de la Cotroceni oferă Vestului în derivă o lecție de seriozitate, respect și de tăcere strategică

Într-o Europă cuprinsă de populism și de o neîncredere tot mai mare în clasa politică, România a oferit o surpriză: alegerea unui președinte centrist - discret, nu foarte carismatic, dar eficient. Un contraexemplu față de liderii ezitanți din vestul continentului, Marea Britanie urmând acum o cale similară unde partidele tradiționale au ajuns ceva mai târziu pe rugul care arde nemilos establishmentul european, scrie jurnalistul Alec Russell într-un editorial pentru Financial Times în care încearcă să surprindă modul în care președintele român Nicușor Dan a triumfat asupra forțelor populiste, în vreme ce glasul partidelor centriste din Vest pare că e tot mai stins în fața valului de radicalism.  

„În centrul Angliei și nu numai, Partidul Laburist la putere și conservatorii din opoziție provoacă ridicol, dacă nu chiar dispreț. În acest vid a pășit Nigel Farage, liderul Reform UK, ultimul vorbitor populist care a captivat alegătorii cu sloganul „Sunt singurul care spune lucrurilor pe nume”. Marea Britanie a întârziat, ca să spun așa, la rugul care mistuie establishmentul european.  

Pe întreg continentul, partidele principale și-au pierdut relevanța și încrederea, condamnate mai mult de propria lor complacere decât de orice altceva. Și nu este vorba doar de Europa. Donald Trump este în ascensiune. Din Chile până în Japonia, în moduri diferite, cântecul de sirenă al populismului răsună puternic. Cum răspundem?", se întreabă autorul. 

„România oferă și lecții mai puțin onorabile despre democrație. JD Vance a avut dreptate să critice intervenția instanțelor, la începutul acestui an, când au interzis candidatura prezidențială a lui Călin Georgescu, naționalistul care era favorit în sondaje. 

Acest episod a inspirat o coloană scrisă de mine în luna mai, intitulată «Cum să nu lupți cu populismul: o lecție din România». Acum pot să formulez o replică. Luna de miere a lui Dan se va încheia curând. Dar lecțiile pe care le oferă rămân valabile: fă ce ai promis, arată respect”, mai scrie jurnalistul britanic. 

Redăm mai jos integral editorialul acestuia:

„Răsculații ating coarda sensibilă alegătorilor de pe întreg mapamondul, dar România a trecut la contraatac. 

Luna aceasta, când JD Vance va pleca în vacanță cu familia și va vizita târgușoarele pitorești ale regiunii engleze Cotswolds, el va concluziona, cu certitudine, că valul de foc al populismului și-a adjudecat deja mediul rural britanic. Din perspectiva întregii clase mijlocii britanice și nu numai, Partidul Laburist de la guvernare și conservatorii din opoziție s-au acoperit de ridicol, dacă nu chiar de dispreț. 

În acest vid a pășit Nigel Farage cu al său partid Reform UK, ultimii dintre abili vorbitori populiști care a captivat electoratul cu formula deja testată: „Sunt singurul care spune lucrurilor pe nume”. 

Regatul Unit e mai degrabă un întârziat la rugul care mistuie establishmentul european. Pe întregul continent partid consacrat după partid consacrat și-a compromis propria relevanță și credibilitate, condamnat de propria-i delăsare în aceeași măsură ca de orice altceva. Și nu vorbim aici doar de Europa. Donald Trump e pe val. Iar din Chile până în Japonia cântecul de sirenă al populismului a reușit – deși în moduri diferite – să atingă coarda sensibilă. 

Așadar, cum ar trebui răspuns? Establishmentul a intrat în panică și derivă la nivel global. Dar pe cei aflați pe punctul de a se lăsa pradă deznădejdii din cauza șanselor ca electoratul să aleagă un centrist în epoca indignării guvernate de rețelele sociale eu i-aș îndemna să meargă la București, capitala de un farmec ponosit a României. Acolo poți trece printr-un curs de perfecționare în privința ținerii la respect a populiștilor. 

La prima vedere România e un studiu de caz bizar în privința bunei guvernări. E una dintre țările est-europene post-comuniste cu cea mai lentă tranziție spre democrație și piața liberă. De-a lungul ultimelor trei decenii centrul-stânga și centrul-dreapta au prezidat alternativ asupra unui palmares anost. Capitalismul de cumetrie a înflorit – în paralel cu dezamăgirea inspirată de roadele aderării la UE. 

Așadar, într-o regiune cu o istorie de naționalism înrădăcinat, numai bună de exploatat de operațiunile cibernetice ale Rusiei, n-a fost vreo surpriză faptul că populiștii erau favoriții în ajunul alegerilor de anul acesta – până când s-au izbit de un mintos cumpătat având un palmares de realizări concrete. 

Nicuşor Dan, profesorul de matematică și fostul primar al Bucureștilor ales președinte în mai, ezită când i se cer sfaturi pentru alți centriști ca el. Însă persoana și trecutul lui pot oferi lecții relevante pentru Sir Keir Starmer, premierul împotmolit al Regatului Unit, și pentru alți conducători care n-au habar cum să-i facă față valului populist. 

Prima lecție privește credibilitatea, compromisă în Regat de o întreagă serie de promisiuni neîmplinite de-a lungul anilor. „În România oamenii optează pentru populiști fiindcă nu au încredere în stat, în autorități”, afirmă Dan. „Ei văd corupție, văd nedreptate […] Unicul obiectiv îl constituie recâștigarea încrederii populației.” 

Soluția lui e un adevăr politic vechi de când lumea: îndeplinește sarcinile anoste ale guvernării și, cine știe, poate că alegătorii își vor aminti de tine pentru acest lucru. În calitate de primar al Bucureștilor Dan s-a luat la luptă cu afaceriștii imobiliari în numele omului de rând și s-a apucat de modernizarea sistemului de încălzire municipal: obiective deloc stridente, dar inestimabile. 

Marea lui problemă în noua funcție e reducerea deficitului bugetar – cel mai ridicat din UE – și obținerea sprijinului parlamentului fracturat pentru reducerile de cheltuieli esențiale în acest scop. Și din nou el își invocă propriul istoric, de data aceasta fiind vorba de administrarea bugetului Bucureștilor. Trei sferturi din buget s-au dus pe plata datoriilor când a preluat el funcția de primar. „Mi-am petrecut un an și jumătate reprogramându-ne obligațiile de plată.” Finanțele capitalei sunt acum în regulă. 

Apoi mai e și atitudinea. „Chiar dacă societatea e polarizată, eu am încercat să fiu civilizat cu ceilalți”, a afirmat Dan. „Încerc să am un dialog. Oamenii simțeau că nu se ține cont de ei.” 

Președintele vorbește atât de calm încât trebuie să te încordezi pentru a-l auzi, dar știe și cum trebuie să lupte, după cum a demonstrat la o dezbatere electorală în care i-a demolat adversarului său promisiunile nefondate și irealizabile. El desconsideră ideea curtării populiștilor [pentru a fi cooptați la putere și subminați din interiorul unei coaliții]. Dar el e de asemenea dispus să se contrazică și cu tabăra proprie, după cum a procedat recent când a contestat – fără succes – o lege privind discursul urii pe care o consideră excesivă. 

Mai este apoi și o utilizare strategică a tăcerii. Dan e faimos pentru că așteaptă întotdeauna 15-20 de secunde înainte de a răspunde la vreo întrebare. A te pripi să pui mâna pe portavoce poate fi o greșeală: cei foarte abili pe rețele sociale, precum Trump ori Farage, valorifică cel mai bine conjunctura. Însă chibzuința lui poate fi așezată într-un contrast valoros cu gălăgia adversarilor. 

România oferă și lecții mai puțin onorabile despre democrație. JD Vance a avut dreptate să critice intervenția instanțelor, la începutul acestui an, când au interzis candidatura prezidențială a lui Călin Georgescu, naționalistul care era favorit în sondaje. 

Acest episod a inspirat o coloană scrisă de mine în luna mai, intitulată «Cum să nu lupți cu populismul: o lecție din România». Acum pot să formulez o replică. Luna de miere a lui Dan se va încheia curând. Dar lecțiile pe care le oferă rămân valabile: fă ce ai promis, arată respect, nu dansa pe muzica populistă și amintește-ți de forța tăcerii strategice”. (sursa AICI)

Ce afirma Alec Russell în editorialul din luna mari (fragment): 

„Establishmentul din România nu a reușit să beneficieze de roadele globalizării, rămânând mult prea mulțumit de amenințarea din partea dreptei. Simion și-a construit imaginea de suspiciune anti-vaccinare în timpul pandemiei, exploatând o suspiciune din epoca comunistă față de statul-bonă. De când partidul său, AUR, a intrat în prima linie politică în 2020, naționalismul său a fost prea des minimalizat, dacă nu chiar tolerat, de către curentul principal.  

Ce nechibzuință s-a dovedit asta. Când establishmentul centrist a înțeles în sfârșit amploarea amenințării, a reacționat brutal, anulând primul tur al alegerilor de anul trecut, când un alt ultranaționalist, Călin Georgescu, a câștigat, invocând interferența Rusiei. Ulterior, Curtea Constituțională i-a interzis să participe la reluarea alegerilor, pe baza unor dovezi incomplete.  

Vicepreședintele american JD Vance i-a consternat pe centriștii europeni în februarie, când a criticat dur UE pentru că a îngrădit libertatea de exprimare fără a menționa tirania Rusiei. Dar a avut dreptate când a sugerat că reacția la adresa lui Georgescu a fost excesivă. Și da - surpriză, surpriză - interdicția pare să fi înfuriat dreapta.  

Pentru activiștii Maga din SUA și din afara ei, o victorie a lui Simion ar fi un alt cui binevenit în sicriul UE, chiar dacă, într-o încercare de a-i curta pe moderați, el spune că va rămâne în NATO și în UE.  

Kremlinul trebuie să fie extrem de încântat să se vadă aclamat drept păpușarul din România, având în vedere că țara a urât din punct de vedere istoric Rusia.  

Liberalii și minoritățile etnice din România și-au pus slabele speranțe în Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, un matematician cu un palmares banal. Chiar dacă va câștiga, țara se va confrunta cu tulburări, dacă nu chiar disfuncționalități.  

George Iacobescu, care a părăsit România în timpul comunismului și a ajuns să conducă una dintre cele mai mari afaceri imobiliare din Europa, Canary Wharf Group, este exasperat de susținătorii AUR, în special de cei mulți din vasta diasporă din UE care au votat pentru partid data trecută. «Ei distrug țara pentru a scăpa de conducerea putredă», spune el. «Este ca și cum ai arde o întreagă pădure, nu doar copacii morți»”. 

Surse: Financial Times, Euractiv, Romania Journal