Tablou cutremurător. O fostă judecătoare a Curții de Apel dezvăluie că procesul de „bolșevizare” a justiției a început în 2017. „Justiția se află în cea mai gravă situație de după 1989, se află într-o perioadă similară anilor ‘50, când se practicau mascarada judiciară, epurarea profesioniștilor, represiunea, abuzul sistematic, toate în spatele lozincilor mincinoase”

Fosta judecătoarea Daniela Panioglu de la Curtea de Apel București vorbește, într-un interviu pentru jurnalistul Virgil Burlă (Presshub) despre o capturare atât de gravă și profundă a justiției de către găștile instalate în fruntea ei în ultimii ani încât numește procesul chiar „bolșevizare”. 

Despre gruparea care a capturat și deterioriat actul de justiție încă din 2017, în frunte cu Lia Savonea, spune că este o adevărată „rețea de corupție” care a progresat minuțios „prin plasarea oamenilor săi de încredere în funcții de decizie”. Judecătoarea descrie și cum s-a petrecut procesul, actorul principal al acestuia fiind chiar organismul ar trebui să fie „garantul” independenței justiției - Consiliul Superior al Magistraturii. 

De asemenea, despre prescripție, fosta judecătoare spune că este „cea mai mare escrocherie juridică din istoria magistraturii, inventată pentru salvarea marii corupții, din trecut și din prezent”. 

Precizare. Daniela Panioglu este unul dintre magistraţii care l-au condamnat pe fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu la 10 ani şi 8 luni de puşcărie pentru corupţie. Ea a fost hăituită de Inspecţia Judiciară şi exclusă de 5 ori din magistratură de CSM, dar a câştigat de fiecare dată în instanţă.

Redăm mai jos un pasaj relevant, covârșitor din interviul acordat de fosta judecătoare: 

„În prezent, justiția se află în cea mai gravă situație de după 1989, mai mult se află într-o perioadă similară anilor ‘50, când se practicau mascarada judiciară, epurarea profesioniștilor, represiunea, abuzul sistematic, toate în spatele lozincilor mincinoase. În justiție, se poate observa cel mai bine întoarcerea la mentalitatea comunistă, iar acapararea justiției de către un sistem corupt și totalitar trage în jos toată societatea noastră.  

Procesul de bolșevizare a justiției a început cu anul 2017 și a decurs nestingherit, pentru că nu a fost deranjat nici de parchete, nici de presă, nici de serviciile de informații, instituții cu rol important împotriva corupției. Prin urmare, zilnic, în timp ce fiecare cetățean al acestei țări era ocupat cu problemele sale personale și profesionale, rețeaua de corupție din interiorul sistemului judiciar progresa minuțios, prin plasarea oamenilor săi de încredere în funcții de decizie. 

Judecătorii și-au văzut de dosare, cu ședințele de judecată supraîncărcate, în timp ce Consiliul Superior al Magistraturii lucra, meticulous, la numirea în funcții de conducere ori la promovarea de judecători obedienți și anonimi, aduși de nu știu unde, mediocri profesional. În acest mod sistematic, s-a țesut, de-a lungul timpului, o rețea piramidală puternică, care a ajuns să acapareze și să sufoce actul curat de justiție. 

Judecătorii au început să fie mutați, cu mare viteză și în mod frecvent, din completele de judecată și, chiar, din secții, precum pionii pe o tablă de șah, funcție de interese obscure, ajungându-se la cea  mai mare mobilitate a magistraturii, și, odată cu această mișcare nefirească și fără precedent, au fost deposedați de independență, devenind captivi ai unui sistem corupt, manevrat de instituția care a fost concepută să le apere independența. 

Parchetele, serviciile de informații, presa au tăcut, în forma complicității. Și, astfel, am ajuns în situația de astăzi, când corupția din sistemul judiciar a atins un nivel absolut insuportabil, cu efecte dramatice asupra populației. Pentru că, întotdeauna, victima unui sistem corupt sunt oamenii cinstiți, lipsiți de orice apărare în fața abuzului și infracționalității. S-a ajuns, astfel, la exonerarea de răspundere penală, în masă, a inculpaților și, chiar, a condamnaților, care fie se aflau în executarea pedepselor închisorii, fie se sustrăgeau de la executare. Sistemul corupt din justiție a început să-și arate roadele. 

S-au găsit soluții pentru fiecare caz în parte: achitarea, prin interpretarea, cu rea-credință, a probelor, în cauzele în care termenul de prescripție a răspunderii penale nu se împlinea curând, ori constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale, iar, în cazul condamnărilor definitive, forțarea căilor extraordinare de atac, cu efectul achitării, prin aceeași manieră de interpretare a probatoriului, ori cu efectul reducerii cuantumului pedepsei închisorii sau constatarea celebrei prescripții a răspunderii penale. Există o întreagă listă de astfel de cauze, mare parte privind marea corupție ori infracțiuni comise de interlopi, categorii de infractori protejate de sistemul judiciar actual, iar o mică parte a presei are meritul de a fi urmărit evoluția acestor cauze în instanțele de judecată și de a fi informat, în mod corect, populația, într-un context general de inducere în eroare a cetățenilor practicată de instituțiile judiciare și de mare parte a presei proinfracționale, care a sărbătorit orice punere în libertate și restituire a prejudiciului material ori a bunurilor confiscate către inculpați și condamnați și, bănuiesc, cu aceeași bucurie va reacționa la acordarea către aceștia de despăgubiri, din banul public.  

Recent, printr-o hotărâre judecătorească emisă de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a recunoscut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, judecătorul poate fi autorul infracțiunii de abuz în serviciu, astfel că procurorii care au competența specială cu privire la infracțiunile comise de magistrați au obligația profesională de a verifica toate aceste hotărâri judecătorești îndoielnice, prin care legea a fost, pur și simplu, călcată în picioare, în mod fățiș. Procurorii nu trebuie decât să-și îndeplinească obligațiile profesionale. 

Această pasivitate a procurorilor nu numai că a permis ca fenomenul corupției din sistemul judiciar să atingă nivelul cel mai ridicat și să captureze actul de justiție, dar poate constitui un act de complicitate. Procurorul se poate sesiza, din oficiu, citind presa, de exemplu. Parchetul cu competență în infracținile comise de magistrați nu numai că nu a procedat în a se sesiza din oficiu, dar este, la rândul său, autorul unor soluții îndoielnice de clasare.” (Daniela Paniolgu pentru Presshub. Interviul poate fi citit integral AICI)  

Despre prescripție: „cea mai mare cea mai mare escrocherie juridică din istoria magistraturii, inventată pentru salvarea marii corupții, din trecut și din prezent”. 

„Chestiunea prescripției răspunderii penale este, în opinia mea, cea mai mare escrocherie juridică din istoria magistraturii, inventată pentru salvarea marii corupții, din trecut și din prezent, de care beneficiază, astfel, și ceilați infractori.  

Pe scurt, în linii mari și mai pe înțelesul tuturor, prin Decizia nr. 297/26.IV.2018, publicată în Monitorul Oficial din data de 25.VI.2018, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.155, alin.1, Cod penal, care prevedeau că se întrerupe cursul termenului de prescripție a răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauza respectivă, stabilindu-se, în mod corect că noțiunea de „oricare act de procedură” nu îndeplinește cerințele de claritate și de previzibilitate ale unei norme de drept. 

Însă, această decizie de neconstituționalitate a fost urmată de un șir de speculații și de abuzuri. Mai întâi, în condițiile în care din dispozițiile art.155, alin.1, Cod penal nu mai rămăsese decât un ciot, adică subiectul și predicatul, care nu puteau fi suspuse unui control de constituționalitate serios, Curtea Constituțională a emis Decizia nr. 358/26.V.2022, publicată în Monitorul Oficial din data de 9.VI.2022, prin care, în loc să respingă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate, întrucât art.29, alin.3 din Legea nr.47/1992 interzice verificarea constituționalității unei dispoziții legale declarată, anterior, neconstituțională, a admis excepția de neconstituționalitate asupra fragmentului irelevent rămas în urma controlului anterior de constituționalitate și a intrat pe fond, cu scopul de a constata pasivitatea legiuitorului.  

Motivarea poartă nu asupra constituționalității normei de drept, ci asupra efectelor deciziei sale anterioare, ceea ce înseamnă că instanța de control constituțional și-a depășit atribuțiile legale. În acest mod, s-a constatat existența unui vid legislativ care a început cu data de 25.VI.2018, ceea ce înseamnă că diferitele termene de prescripție, care curg de la data comiterii faptei penale, nu s-au mai întrerupt.  

Mai departe, după aproximativ 4 luni, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chesiuni de drept, condus de președintele secției penale de atunci și actual membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a emis Decizia nr.67/25.X.2022, prin care aplică principiul legii penale mai favorabile, pentru a impinge, în retroactivitate, instituția prescripției răspunderii penale până la intrarea în vigoare a Codului penal actual, adică până la data de 1.II.2014.  

Însă, deciziile Curții Constituționale nu constituie lege penală mai favorabilă, iar această soluție oferită de instanța supremă nu reprezintă altceva decât o aberație juridică, care a stat la baza constatării prescripției răspunderii penale în cauzele în care exista autoritate de lucru judecat, principiu care a fost, pur și simplu, desacralizat și trecut în banalitate, iar condamnații, care se aflau în executarea pedepselor ori se sustrăgeau de la executare, au beneficiat de impunitate penală și, mulți dintre aceștia, solicită despăgubiri pentru perioada de detenție, care vor fi suportate tot din banul public.  

Că această soluție a instanței supreme se caracterizează prin precaritate juridică spune, în cuvinte mult mai atente, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din data de 24.VII.2023, prin care instanța europeană transmite judecătorului național cel mai important mesaj, și anume că trebuie să fie independent în soluțiile sale și că poate lăsa neaplicate asemenea decizii ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.  

Neaplicarea deciziilor Curții Constituționale ori ale instanței supreme nu mai constituie abatere disciplinară, așa încât judecătorul național avea libertatea de a constata modalitatea în care organul de constituționalitate a procedat prin cea de-a doua decizie, emisă la data de 26.V.2022, cu efectul impunității în masă.  

Este adevărat că Inspecția judiciară nu rămânea pasivă în fața unei asemenea manifestări de independență a judecătorilor, pentru că încadra, rapid, neaplicarea deciziei Curții Constituționale ori deciziei în dezlegarea chestiunii de drept, emisă de instanța supremă, în abaterea disciplinară a exercitării funcției cu rea-credință.  

Mai trebuie spus că, la Curtea de Apel București, au existat presiuni pentru a nu fi sesizată Curtea Europeană de Justiție cu privire la prescripția răspunderii penale, reușind această adevărată performanță judecătorii de la Curtea de Apel Brașov.  

Recent, la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală s-a mai încercat o nouă sesizare, reprimată prin admiterea unei cereri de recuzare împotriva judecătorilor din complet care intenționau să formuleze întrebări către instanța europeană, cu o motivare halucinantă, cum că s-au antepronunțat. În acest context, nu pot să nu-mi amintesc despre debutul completului de apel Lia Savonea și Daniel Grădinaru în aplicarea instituției prescripției răspunderii penale, în dosarul de apel privindu-l pe condamnatul Vântu Ovidiu-Sorin, când au acordat termene de judecată succesive timp de peste 1 an, fără ca, nici măcar, să întrebe care sunt motivele de apel, până când a intervenit prescripția răspunderii penale pentru cea mai gravă dintre infracțiunile concurente, constatare care a revenit în sarcina mea și a colegului meu de complet de atunci, în condițiile în care, de-a lungul carierei mele de judecător, nu am ajuns niciodată în această situație.”