Orbete (despre singurul materialism adevărat)

Paștile, asemeni Nașterii Domnului, sunt despre materie. Despre materia chemată nu la simplă conservare, ci la slavă. Despre singurul materialism adevărat, fiindcă e dumnezeiesc. Nu despre materialismul vulgar, care reduce omul la biologie, instinct, confort și consum, ci despre adevărul tare că Dumnezeu intră în materie, o locuiește, o însușește, o vindecă și o pregătește pentru transfigurare. Betleemul și Ierusalimul, ieslea și mormântul gol, trupul născut din Fecioară și trupul înviat al lui Hristos alcătuiesc împreună răspunsul definitiv dat tuturor celor care visează mântuirea fără lume, fără carne, fără istorie, fără cosmos.

Prin căderea lui Adam și a Evei, omul nu a pierdut doar un loc, ci o stare a privirii. A orbit lăuntric. Adică nu a mai putut recunoaște splendoarea paradisiacă, adică transparența creației pentru slava lui Dumnezeu. De aici nostalgia speciei: nu după un decor pierdut, ci după o vedere pierdută. N-am căzut de pe o planetă pe alta, nici dintr-un peisaj în altul, ci dintr-o stare în alta. Iar Nașterea Domnului, întreaga lucrare publică a Mântuitorului și Învierea Sa ne spun tocmai asta: ceea ce se vedea atunci poate fi revăzut și aici. Oricum, planul inițial al lui Dumnezeu era suprapunerea, exclusiv prin iubire și libertate, a Edenului cu pământul, astfel încât lumea să fie spațiu de comuniune, loc al prezenței, casă a slavei împărtășite.

De aceea, una dintre cele mai mari rătăciri este ca în plină religie a transfigurării materiei să devii sau să rămâi materialist, adică orbete săpând galerii, ascunzând ce găsești în cutii... Să trăiești în Biserica icoanei, a moaștelor, a apei, a untdelemnului, a pâinii și a vinului prefăcute și să nu mai vezi nimic dincolo de simpla lor materialitate brută - iată un cumplit defect de vedere! Nu întâmplător, Sfântul Pavel spune că trupul nostru este templu al Duhului Sfânt. Așadar, materia umană nu reprezintă un ambalaj trecător al persoanei, ci loc de sălășluire, spațiu al sfințirii. Tocmai de aceea trupul poate deveni purtător de har, avanpremieră a trupului slavei, iar icoana, fereastră redeschisă a Casei Tatălui. Cu alte și puține cuvinte, Creștinismul adevărat nu disprețuiește materia, ci o repune în lumina sensului ei originar și final deopotrivă. De aceea, Paștile nu vestesc evadarea din trup, simpla fugă din mormânt, ci biruința asupra stricăciunii lui, nu anularea lumii, ci începutul restaurării ei. Motiv să mă repet: nu există materialism mai jalnic decât orbirea tocmai în religia transfigurării materiei.

Doxa!