BĂTAIE DE JOC! Sute de oameni, printre care zeci de copii, stau în tren de mai mult de 24 de ore și încă nu au ajuns la destinație


BĂTAIE DE JOC! Sute de oameni, printre care zeci de copii, stau în tren de mai mult de 24 de ore și încă nu au ajuns la destinație

Două trenuri CFR au pornit pe ruta Timișoara-Mangalia ieri după-amiază, unul la 17:30, iar cel de-al doilea la 19:30, însă nici la această oră nu au ajuns din cauza ploilor. Ora la care călătorii ar urma să ajungă în Mangalia ar fi 00:30, în cursul zilei de marți. 

Garniturile care au pornit din gara Timișoara cu două ore diferență între ele, s-au oprit la Drobeta Turnu-Severin. Trenurile au fost întoarse apoi, împreună, la Lugoj de unde să îşi continue drumul pe altă rută. Călătorii însă, și-au continuat drumul abia în această dimineață la 8:00 spre Mangalia. Trenul a trecut și prin Simeria, unde călătorii, printre care și un grup de 40 de elevi au primit apă și cornuri după o noapte petrecută în trenurile CFR, unde au fost înghesuiți. 

S-a dat apă, care cum a putut să ia. Nu au dăt nimănui. Câte un bax de apă la un vagon. În vagonul alăturat sunt 40 de elevi. Un vagon! A dat un bidon de apă la 40 de elevi. Am încercat să sun la SMURD la Făget, să aducă cineva de mâncare. Între timp am plecat de acolo şi nu au reuşit să vină. Oamenii sunt foarte agitaţi. Nimeni nu spune nimic. Dau din umeri, nu sunt nici ei informaţi. La Făget ne-am oprit iar, a plecat locomotiva, nu avea apă. Au umplut locomotiva cu bidoane de 2 litri de apă. Ne-a spus conductorul”, a declarat Iosif Szabo, călător. 

Ca urmare a opririi circulației în județul Mehedinţi, CFR Infrastructură a dispus plecarea trenurilor de călători. Trenul fost rerutat pe o rută ocolitoare, necesită întoarcerea pe o secțiune mare de traseu, urmându-și apoi traseul spre litoral. CFR Călători a dispus regionalelor să ofere asistenţă călătorilor din tren în stațiile Simeria, Craiova şi Bucuresti. Chiar şi Constanța, dacă va mai fi cazul, în momentul sosirii la destinația finală”, a spus purtătorul de cuvânt al CFR. 

Distanța Timișoara-Constanța pe ruta feroviară este de 600 de kilometri și, în condiții normale, ar fi fost parcursă în 16 ore.

Amintim că România deține cel mai mic scor din Uniunea Europeană cu privire la infrastructura rutieră și feroviară. Astfel, Comisia Europeană a recomandat guvernului României să investească mai mult în această privință.

Sursa foto: gds.ro

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.