Cum a EȘUAT Putin în Siria. OFENSIVA Iranului și marile probleme ale Federației Ruse

  • ACP
  • Apr 8, 2019
  • 2184

De la începutul războiului din Siria, Kremlinul și-a făcut cunoscută intenția de a trage cât de mult poate pentru a salva regimul Assad, de a-l susține pentru a-și recăpăta controlul asupra țării, într-un tur de forță care trebuia, printre alte beneficii, să certifice Rusia ca putere militară de primă mână în Orientul apropiat. Artilerie, sisteme antiaeriene, avioane și vase de luptă, trupe speciale, toate au curs cu nemiluita către Siria, într-un efort cât se poate de costisitor pentru țara deja jenată financiar de sancțiunile economice impuse de Statele Unite și Uniunea Europeană pentru războiul și ocupația din Ucraina.

Beneficiile intervenției în Siria păreau evidente pentru Kremlin – armamentul rusesc dădea proba valorii sale, lucru care trebuia să crească exponențial exportul de arme, Rusia căpăta o valoroasă poziție strategică la Mediterana, cu exclusivitate în porturile Tartus și Latakia, companiile rusești aveau să câștige din reconstrucția țării răvășite de război, iar Putin primea laurii de mare patron spiritual și defensor al lui Assad. Rușii ar fi avut, în cel mai bun scenariu pentru ei, controlul Siriei de după război.

Armata rusă și organizația militară privată Wagner, tot rusească, au înregistrat destule pierderi umane pe front, care alături de pierderea de echipamente militare, au făcut să nu fie deloc simplă pentru Kremlin campania din Siria. Armamentul rusesc a arătat că nu e la înălțimea pretențiilor mega-publicității făcute de propagandă rusă, atunci când a trebuit să facă față celui occidental, în condiții reale de luptă. Sistemele antiaeriene S300 și Pantsir aflate în dotarea armatei siriene nu au făcut față atacurilor aviației israeliene, iar bombele și rachetele inteligente ale rușilor pur și simplu nu au funcționat în Siria – mai multe detalii AICI.

Toate acestea au produs publicitatea negativă care a făcut ca exportul de arme rusești să nu crească cum se așteptau rușii și cum pretindea propaganda lor. Sfârșitul războiului aduce însă o mulțime de alte probleme pentru Kremlin, care a investit enorm în apărarea regimului Assad, și care încă nu a reușit să contabilizeze mari beneficii de pe urma anilor de cheltuieli din Siria.

Sursa problemelor este Iranul, marele concurent al Rusiei din Siria. Iranul a susținut de asemeni regimul Assad cu trupe, armament și bani, și asta  chiar de la începutul războiului. Pe lângă militarii iranieni, în teatrele de luptă au fost prezenți și militanții libanezi Hezbollah, de asemeni aflați în slujba Iranului. În dinamica complexă a războiului sirian, unul dintre cele mai clare lucruri a fost pactul de neagresiune stabilit între ruși și israelieni. Oamenii Iranului au fost prezenți în Siria nu numai pentru a ajuta regimul Assad să câștige războiul, dar și pentru a stabili poziții ofensive de unde să lovească statul Israel, ceea ce le-a atras mai multe serii de lovituri aeriene din partea aviației israeliene. Iar rușii au avut grijă să nu încurce cu nimic aviația Israelului, văzut ca cel mai mare dușman de Iran. S-a văzut astfel clar că rușii nu sunt tocmai prieteni ai iranienilor, și, mai mult, că nu sunt foarte încântați de prezența acestora în Siria, chiar dacă au împreună Statele Unite ca inamic comun.

Deși se discuta depre sume imense, de ordinul zecilor de miliarde de dolari băgați de Teheran în Siria, oficial a fost transferată către Damasc, din 2011 până în 2017, suma de 6, 6 miliarde de dolari, iar în 2017 a fost aprobat alt împrumut de 1 miliard. Anul acesta, în ianuarie, un comitet comun condus de premierul sirian Imad Khamis și de vicepreședintele iranian Eshaq Jahangiri, a ajuns la un acord de susținere și investiții în căile ferate, construcții, combaterea finanțării terorismului, educație și cultură din partea Iranului pentru Siria. În urmă întâlnirii din februarie dintre Bashar Al Assad și președintele iranian Hassan Rouhani, dar și cu liderul religios șiit Ali Khamenei, relațiile dintre cele două țări s-au întărit mai departe, convenindu-se să fie înființată o cameră comună de comerț și o bancă iraniano-siriană, iar firmele iraniene să construiască 200.000 de apartamente lângă Damasc și o centrală care să producă curent electric în Latakia. Dar lovitura cea mai spectaculoasă a fost închirierea unei părți din portul Latakia, aflat în apropierea bazei aeriene ruse din Hmeimim, Iranului. Un port iranian la Mediterană atrage obligatoriu intervenția Israelului și toată atenția marinei miliare americane din regiune, într-o zona în care Rusia avea nevoie de liniște.

Un comentator sirian, Sami Moubayed, spune că o prezența iraniană permanentă în Latakia poate limita sau chiar obstrucționa prin bruiere supravegherea radio-electronică din partea bazei ruse, punând în pericol apărarea antiaeriană, avioanele de luptă și viețile militarilor ruși. Rusia are exclusivitate în portul Tartus, dar în Latakia va trebui să folosească un port ocupat în bună parte de iranieni. Acum rușii au pierdut exclusivitatea în zona de coastă și au parte și de vecinătatea periculoasă a Iranului, după ce ani de zile au reușit să oblige Siria să refuze o prezența iraniană prea semnificativă în zonele sensibile controlate de ruși.

În 2017 Kremlinul a oprit concesionarea către Iran a 1000 hectare de teren, aflate în apropierea portului Tartus unde rușii au o importantă baza navală militară. Iranienii declaraseră că intenționau să construiască inițial acolo un un terminal portuar pentru petrol și gaz, dar în fața refuzului autorităților siriene, controlate de ruși la acel moment, au revenit cu altă cerere pentru concesionare a 5000 hectare de teren agricol într-o altă zona cu valoare strategică mare, în apropierea Aeroportului Internațional Damasc. Rușii au reușit să-i convingă din nou pe sirieni să nu permită tranzacția, sugerând Iranului să contracteze terenuri în zona rurală Deir Ezzor, zonă controlată însă de kurzii ajutați de Statele Unite. Un alt proiect iranian suspendat de ruși vreme de mai mulți ani a fost intrarea pe piață siriană a unei firme de telefonie mobilă iraniană – mai multe detalii AICI.

Dar influența rușilor e, după toate datele, în scădere rapidă în Siria, cu atât mai mult de-a lungul  ultimelor luni. Acum, Iranul are un port important la Mediterană, în coasta rușilor, controlează o bună parte din rețeaua de căi ferate din Siria, are mult dorita rețea de telefonie mobilă și cele mai bune contracte de reconstrucție și exploatare a bogățiilor țării. Practic, Iranul arată a fi câștigătorul războiului din Siria. Iar rușii au toate motivele să fie furioși pentru asta, după tot efortul făcut și după toate paradele regizate de Putin în Siria. Și după ce s-a dovedit cât de legați se simt sirienii acum de Kremlin – mai multe detalii AICI.