Daniel Dines, antreprenorul de succes care aruncă în coșul de gunoi al istoriei miliardarii securiști și corupți ai României. Ce NU s-a spus despre cazul "șefului boților"

Programatorul Daniel Dines, fondatorul unei firme de IT, se află în fruntea clasamentului celor mai bogați români.

Forbes îi dedică un amplu articol și îl așază pe român chiar pe coperta ediției americane a revistei, care îl supranumește "șeful boților". Compania sa e evaluată la 7 miliarde de dolari iar asta înseamnă că lui Dines, care mai deține 20% din companie, îi revine o avere de cel puțin 1,4 miliarde de dolari, arată digi24.ro

Acum conduce o firmă lider în domeniul său, care are sediul într-un zgârie-nori din Manhattan, peste 30 de birouri în întreaga lume şi 3.200 de angajați.

Cazul de succes al lui Daniel Dines trebuie analizat și dintr-o altă optică. Românii, în general, au prezentat și prezintă un soi de repulsie față de afaceriști, iar acest fapt este cauzat în principal de anumiți indivizi precum Ion Țiriac, Gigi Becali, Videanu, Dan Voiculescu, Copos și lista poate continua la nesfârșit. Numele menționate anterior sunt cele ale unor afaceriști de conjunctură, care au profitat în anii '90 de schimbarea de regim și s-au îmbogățit prin tot felul de manevre predominant ilegale. Astfel, românii au ajuns să asocieze bogăția unui om de afaceri cu flagelul denumit corupție. Daniel Dines poate reprezenta unul dintre pilonii care schimbă concepția românilor despre îmbogățire și afaceri, poate reprezenta un model care demonstrează tuturor că înavuțirea se poate face în baza unor criterii precum: meritocrație, inteligență, muncă, inovație, inspirație, corectitudine ș.a.m.d. 

În acest registru au comentat și jurnalistul Florin Negruțiu, respectiv economistul Andrei Caramitru:

Florin Negruțiu: "Unii vor titra că Daniel Dines e cel mai bogat român. Nu ştim dacă e aşa. Probabil e cel mai bogat român la vedere. Semnificația acestui moment e alta: Daniel Dines a ajuns miliardar în dolari prin munca şi prin mintea lui. Într-o țară care în 30 de ani a produs miliardari de carton, îmbogățiți peste noapte din jefuirea metodică a statului, cu girul Partidului şi al serviciilor care şi-au luat o cotă-parte, asistăm, iată, la o ruptură de "paradigmă", ca să mă exprim pretențios. În acelaşi timp, trebuie menționat că Dines a pornit din România şi a ajuns miliardar în SUA. Povestea lui poate fi un început sau un sfârşit în această țară: pentru că e evident că un stat corupt omoară orice fel de inițiativă privată, orice fel de sistem concurențial şi orice fel de speranță".

Andrei Caramitru: "Daniel Dines este cel mai bogat român. Compania lui, UIPath, valorează 7 miliarde de USD și probabil valoarea se va dubla in 1-2 ani. Compania e deja globală. Forbes ediția americană l-a profilat pe prima pagină.

A făcut asta prin inteligenta lui și a sute de români. Fără nici un contract cu statul. Asta e viitorul nostru și al țării noastre. Oameni și companii ca cea a lui Daniel.

Ma gândesc doar așa. Ce o fi in sufletul tuturor hoților de la noi. Care fură de 30 de ani, au distrus o țară, și împreună, toți, au mai puțini bani decât a făcut Daniel cinstit in câțiva ani.

Bai Tiriac, Ghiță, Dan Ioan Popescu, Nicolae. Băi PSD-istilor. Băi hotilor. Așa e ca lumea voastră dispare? Așa e ca nu intelegeti nimic și sunteți speriați? Foarte bine. Sa fiți. O sa ajungeți in coșul de gunoi al istoriei și intr-o camera mica de tot cu masa și plimbare in curte incluse".