Datele ultimului sondaj făcut de Nicușor Dan. Cu câte procente conduce Firea în cursa pentru Primăria Capitalei

Candidatul USR București pentru Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a declarat vineri la Digi24 că urmează o competiție în cadrul Alianței 2020 pentru a se stabili contracandidatul actualului edil, Gabriela Firea. Mai mult, Nicușor Dan a atras atenția că nu se știe încă dacă respectiva campanie internă va fi între toate partidele de opoziție sau doar între USR și PLUS.

De asemenea, Nicușor Dan a reiterat că el crede în varianta sondajului pentru desemnarea candidatului, iar ultimul sondaj pe care l-a făcut, în luna august, venea cu următoarele date:  Gabriela Firea 30%, Nicușor Dan 28%, Rareș Bogdan 22%, Vlad Voiculescu 12%. 

De menționat că este probabil ca respectivele date să nu mai fie de actualitate, în contextul incompetenței de care dă dovadă, din nou, Firea în gestionarea problemelor ce apar pe perioada sezonului rece, cum ar fi falimentul RADET, mulți dintre bucureșteni primind căldură cu porția. Cu toate acestea, schimbarea legii electorale în sensul alegerii primarilor în două tururi ar fi soluția sigură pentru eșecul Gabrielei Firea.

Mai mult, Nicușor Dan a atras atenția că în ipoteza în care opoziția va avea alt candidat și nu el, atunci nu va candida.

Redăm declarația lui Nicușor Dan:

"O să urmeze o competiție internă cât mai democratică. O să existe o campanie internă, prima întrebare este dacă va fi între toate partidele de opoziție, este o întrebare care încă nu are răspuns. Eu cred că dacă PNL o să vină într-o discuție cu USR PLUS este o opțiune deschisă, o campanie pentru toată lumea deodată. 

Urmează apoi o procedură de desemnare și eu susțin foarte ferm că există o singură modalitate de desemnare și anume sondajul, pentru că sondajul îți spune ce vrea tot publicul. Dacă faci alegeri primare asta îți spune doar ce vrea o bulă de susținători. 

Ultimul sondaj pe care l-am făcut era în august și atunci cifrele erau Gabriela Firea 30%, eu 28%, Rareș Bogdan 22%, Vlad Voiculescu 12%. 

Eu, în ipoteza în care opoziția o să aibă candidat unic și acela nu voi fi eu, atunci nu candidez. Într-o multitudine de alte ipoteze, rămân în cursă. Eu sunt foarte optimist pentru că există o presiune publică consistentă de a avea candidat unic".