Detalii incredibile despre manevra lui Cuc cu avioanele prin care a încercat să saboteze moțiunea. Cum a dejucat Opoziția planul PSD de a se ține cu dinții de guvernare

Dacă credeați că ați auzit toate tertipurile pesediste pentru a se ține cu dinții de putere, trebuie să ascultați și următorul caz. 

Mădălina Mezei, fostul director al Tarom, demisă în urmă cu două zile din funcţie, l-a acuzat joi pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, că i-a cerut să ţină la sol mai multe aeronave Tarom în ziua moţiunii de cenzură pentru ca parlamentarii să nu ajungă la vot, iar Guvernul Dăncilă să nu pice. Mai mult, Mădălina Mezei a informat că va depune plângere penală împotriva lui Răzvan Cuc.

"Este adevărat. Mi-a cerut să ţin avioanele la sol. Mi-a zis să nu vină lumea la moţiune, să inventez probleme tehnice. Dumnealui n-a înţeles că prin mandatul meu nu puteam să fac aşa ceva. Oamenii noştri, piloţii, sunt oameni liberi care nu stau să răspundă comenzilor unui CEO. I-am spus că nu voi face niciodată aşa ceva", a confirmat pentru hotnews.ro Mădălina Mezei.

În acest context, președintele Comisiei pentru Apărare din cadrul PNL, deputatul Ovidiu Raețchi, a precizat că Opoziția a dejucat "manevra Cuc", parlamentarii programându-și călătoriile către București astfel încât planul PSD să eșueze. Totodată, liberalul a subliniat că Răzvan Cuc a afectat până și siguranța aeriană a României, inventând defecțiuni, pentru a încerca să rămână la putere. 

"Două note de subsol la informația despre solicitarea ministrului Cuc de a ține la sol avioane cu parlamentari din Opozitie în ziua moțiunii:

a. Mai trebuie vreun argument acum pentru a-i scoate urgent din Palatul Victoria pe iresponsabilii din PSD prin votarea unui nou Guvern? Mai putem să despicăm firul în patru cu nuanțe în timp ce ăștia se joacă până și cu siguranța aeriană a României, inventând defecțiuni?

b. Ca să aveți o imagine despre cât de atent a fost pregătită moțiunea: informații despre planul PSD de a ține la sol avioanele existau deja cu două zile înainte de moțiune; în consecință, parlamentarii Opoziției și-au programat călatoriile către București astfel încât "manevra Cuc" să nu îi afecteze. Ce-i drept, Dăncilă nu-i chiar Richelieu, să te paralizeze cu capcanele minții sale sofisticate", a declarat Ovidiu Raețchi.