Premierul Ludovic Orban lămurește lucrurile în cazul posibilei sale demisii: "În general, nu plec de pe câmpul de luptă"


Premierul Ludovic Orban lămurește lucrurile în cazul posibilei sale demisii: "În general, nu plec de pe câmpul de luptă"

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seară că exclude varianta demisiei din funcție pentru a provoca alegeri anticipate.

„A existat o întreagă dezbatere. Această variantă nu a fost analizată nici în partid, nici în dezbaterile dintre partid și președintele României. Este un subiect fals. Președintele României a fost întrebat pe tema aceasta și a dat un răspuns. (…) În general, nu plec de pe câmpul de luptă. Sunt un om care, atunci când m-am angajat să fac ceva, fac tot ce depinde de mine să realizez obiectivele pe care m-am angajat să le duc la bun sfârșit. Dacă reușim să realizăm ce ne-am propus cu actualul Parlament, în mod clar, și ei (cei de la PSD) nu depun moțiune, oricât de tare i-am deranja cu deciziile pe care le luăm, înseamnă că luăm măsuri bune pentru România”, a afirmat Orban la B1 Tv.

Premierul a insistat că ipoteza demisiei nu a fost luata în calcul.

„Am mai răspuns la această întrebare. Această ipoteză nu am luat-o în calcul. Practic, noi am făcut tot efortul de coagulare a tuturor forțelor politice pentru a da jos guvernul PSD, ne-am asumat răspunderea să guvernăm. Sigur că preferința noastră sunt alegerile anticipate și astăzi, dacă am putea ajunge la alegeri anticipate, am face tot ce depinde de noi să ajungem la alegeri anticipate, sigur, fără a crea o criză politică gratuită, care să nu ne ofere o minimă garanție că putem ajunge la alegeri anticipate”, a adăugat Orban.

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că nu a cerut Guvernului sau premierului în niciun fel demisia.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.