Un senator îi pune pe jar pe Viorica și Orlando: "Cei doi sunt pasibili de închisoare de la 6 luni la 3 ani!"

Viorica și Orlando evită să își asume elucubrațiile fiscale, economice pe care le-au implementat prin OUG 114. În acest context, senatorul Florin Cîțu îi pune pe jar pe cei doi și îi atenționează că în cazul în care și-au asumat OUG 114 prin declarații pe proprie răspundere, dar nu le prezintă public atunci Viorica și Orlando riscă să intre la pușcărie pentru o perioadă de la 6 luni la 3 ani.

În acest sens, liberalul le-a adresat și două interpelări Vioricăi și lui Orlando în privința declarațiilor pe propria răspundere, pe care le puteți vedea mai jos:

"Viorica, nu te juca cu legea!

Le-am cerut oficial, din nou, premierului și ministrului finanțelor, să-mi prezinte declarațiile pe propria răspundere așa cum cere art. 46 din OUG 114/2018.

Dacă aceste declarații există și refuză să le prezinte, atunci cei doi sunt pasibili de închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Dacă aceste declarații nu există, atunci încalcă voit și repetat legislația în vigoare și trebuie să suporte consecințele legii.

Legea trebuie respectată de toți cetățenii României", a scris senatorul pe Facebook.