VIDEO EXCLUSIV Rareș Bogdan prezintă ce i-au transmis cetățenii în primele zile de campanie: "Este o reacție extraordinară!"

Miercuri, 20 martie, a avut loc în fața Palatului de Justiție din București o manifestație de susținere a magistraților în legătură cu abuzurile pe care PSD-ALDE-UDMR le comit împotriva lor prin tot felul de modalități, tertipuri antidemocratice, chiar și represiune prin intermediul Jandarmeriei

La manifestație a fost prezent și Rareș Bogdan, deschizătorul listei PNL la alegerile europarlamentare. În acest context, redacția Podul.ro i-a luat un scurt interviu lui Rareș Bogdan. Concret, întrebat ce îi spun oamenii în campanie pe stradă, Rareș Bogdan a subliniat exasperarea românilor privitoare la guvernarea PSD, unii oameni mai în vârstă fiind profund îndurerați de plecarea copiilor în străinătate pentru o viață mai bună. 

"Vă spun cu toată sinceritatea că ne transmit "scăpați-ne de ăștia, scăpați-ne de PSD!". Este absolut incredibil! "Scăpați-ne de ăștia că nu mai putem! Vrem să ne vină copiii acasă!". Oamenii în vârstă vin la noi să ne transmită un singur lucru: "nu cedați! Nu stați în genunchi în fața lor! Suntem mai mulți ca ei. Trebuie să le arătăm pe 26 mai că suntem mai puternici decât ei!". Este incredibil! Este o reacție extraordinară în București!", a menționat liberalul

Totodată, chestionat dacă a întâlnit și o atitudine mai ostilă din partea cetățenilor, chiar injurii, Rareș Bogdan a subliniat că până astăzi, în a șasea zi de campanie nu s-a întâmplat așa ceva, dar probabil PSD va încerca să mobilizeze persoane care să reacționeze agresiv față de liberali. Mai mult, candidatul la europarlamentare a reliefat că va merge în campanie și în fiefurile PSD-iștilor.

"Pe cuvântul meu, nu. Este a șasea zi. Bine, o să îi trimită Dragnea pe Codrin Ștefănescu și ai lui, dar nu-i mai iubește nimeni. Nici ăia ai lor nu-i mai ascultă. Și o să mă duc direct în inima lor, Olt, Teleorman, Giurgiu, Constanța,  Brăila, Ialomița, Călărași! Direct în inima lor!", a conchis Rareș Bogdan în exclusivitate pentru Podul.ro. 

VĂ PREZENTĂM VIDEO ÎN CELE CE URMEAZĂ:

video