Actualitate Internă
Basarabia
Externe
Podul Minciunilor
Podul Memoriei
Editorial
Emisiuni
"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Actualitate Internă
Basarabia
Externe
Podul Minciunilor
Podul Memoriei
Editorial
Emisiuni
Actualitate Internă
UPDATE Data până la care se decide soarta lui Arafat, ulterior consultării CSAT. Anteniștii fac spume
Mircea Savin
Dec 30, 2019
7169
A fost sau n-a fost cinicul Mircea Beuran în sala de operație la momentul incendiului? Un jurnalist îi califică drept „otrepe” pe membrii „Colegiul Medicilor Bagabonți” care au chemat „poporul” să apere reputația chirurgului implicat în „arsura” de la Floreasca
Dodo Romniceanu
Dec 30, 2019
11521
Sistemul medical românesc ucide! Emanuel Ungureanu confirmă că pacienta arsă în timpul unei operații a murit: "Vorbim despre omor din culpă și neglijență gravă!"
Mircea Savin
Dec 29, 2019
5429
Nesimțire incredibilă! Președintele Colegiului Medicilor face zid în jurul medicului pesedistoid și plagiator Beuran, după ce o pacientă de 66 de ani a luat foc pe masa de operație și a MURIT! Nu-i interesează deloc sănătatea pacienților
Maria Cenușă
Dec 29, 2019
4162
Justiția îi apără pe jandarmii care au călcat în picioare și au gazat civili nevinovați pe 10 August! Protejarea aparatului de represiune
Maria Cenușă
Dec 29, 2019
5639
ÎNGROZITOR: o pacientă bolnavă de cancer a luat FOC pe masa de operație, la Spitalul Floreasca: „Femeia era în flăcări, am stins focul cu o găleată de apă”
Maria Cenușă
Dec 28, 2019
6688
Fostul pușcăriaș Adrian Năstase declară război total PRO Tv! Bombonel e scandalizat că e prezentat ca un simbol al corupției
Alex Miclovan
Dec 28, 2019
25989
Stelian Ion amintește PNL-ului cum "striga ca din gură de șarpe" că vrea alegerea primarilor în două tururi: "Sunt nepotrivite aceste ezitări!"
Mircea Savin
Dec 27, 2019
1868
VIDEO
Ludovic Orban, de acord cu propunerea ministrului Justiției de a desființa SS: "Obiectivul nostru e de a pune capăt MCV"
Mircea Savin
Dec 27, 2019
2827
INCREDIBIL! Nașul Chițoiu, fotografiat bine mersi, pe propriile picioare, după accident, alături de un milițian care primea ordine la telefon. Ministrul Vela enumără motivele pentru care nu-l va ajuta pe cumătrul de la ALDE, autorul tragediei soldate cu doi morți
Dodo Romniceanu
Dec 27, 2019
76236
VIDEO
. Detalii esențiale despre accidentul comis de vicepreședintele ALDE cu AUDI care a ucis doi nevinovați. Daniel CHIȚOIU, tovarăș de cârdășii cu Dragnea pe sectorul energetic, este NAȘUL fiicei MINISTRULUI DE INTERNE Marcel Vela
Dodo Romniceanu
Dec 27, 2019
84508
Justiția defectă care scapă infractorii, dar zbiară după pensii speciale și sporuri de condiții vătămătoare. Polițist britanic: „mă tem pentru poporul român”
Dodo Romniceanu
Dec 24, 2019
40561
Primarii rămân momentan fără pensii speciale. Legea PSD a privilegiilor a fost blocată de Guvern
Flavius Cernat
Dec 23, 2019
39223
PSD face un CEx rapid înainte de asumarea răspunderii guvernului Orban în Parlament. Care este strategia murdară a partidului roșu
Dodo Romniceanu
Dec 23, 2019
38988
Avertismentul unui jurnalist: Chirica falsifică istoria Revoluției din '89, punând egal între Iași și Timișoara! "Așa-zișii revoluționari ieșeni stăteau în pat, ascultau muzică, făceau cârnați sau spărgeau semințe"
Mircea Savin
Dec 23, 2019
3231
1
2
...
489
490
491
492
493
494
495
...
727
728